Sprayul meu de camera – madlena lui Proust

Acum cateva luni am intrat intr-un magazin de decoratiuni si am simtit un miros foarte dulce, la standul cu odorizante de camera. Evident ca erau cinspe feluri, si ca am stat cam o ora sa il deslusesc pe cel care imi atrasese atentia. L-am gasit, luat, dus acasa, folosit.
Bun, dar a ce mirosea? Eram chiar obsedata, il dadeam pe perdea sau in camera, in bagam nasul si imi veneau in cap franturi de amintiri legate de mirosul asta. Un copac inflorit, o sosea de la tara, casa bunicii mele. Tot nu faceam legatura. Apoi mi-am schimbat strategia. Cum intra cineva in casa, cum ii ceream parerea despre miros. Din moment ce nici nu eu stiam ce vreau, cum era sa stie cineva strain de lucrurile din copilaria mea?
Pe sticluta nu scria decat: anti-tabbac. Da, clar, eu si fumam de felul meu cand aveam 7 ani, si mai foloseam de-astea, sa nu ma prinda mama. Sooo, ce era? Si intr-o zi, ii vine si randul surorii mele sa fie supusa testului “mirositor”. Si imi zice: “Miroase asa, a ceva din copilaria noastra…”. In gandul meu: “Bravo, Einstein, de asta ma prinsesem si eu”.
Cateva minute mai tarziu, am avut o revelatie. Mirosea, si inca miroase, pentru ca tot imi place a…. bombonele “cip-cip”, din alea mici, de coliva. )