China – un amalgam de putere si suferinta

China. Un nume care apare peste tot, uneori fara sa fim constienti de acest lucru. In China se fabrica un procent covarsitor din lucrurile din jurul nostru. Si ce? ar putea spune unii, fara sa stie ca materialul ultimului tricou achizitionat e “patat” de sange nevinovat. China nu are un sector al serviciilor, ci un lagar imens de munca. Inchisori de suflete, in care oamenii sunt obligati sa munceasca pentru patrie si bunastarea partidului, in care isi pierd identitatea, si din pacate, uneori si viata.  Sunt pedepsiti pentru ca indraznesc sa aibe opinii, vise, apartenente religioase in afara confucianismului.

Marile branduri ale lumii “si-au vandut sufletul” pentru a-si fabrica produsele la niste preturi derizorii. Asa ca inainte de a va cumpara o haina sau o pereche de pantofi pe care troneaza celebra inscriptie “made in china,” ganditi-va de doua ori.  Cumva, trebuie sa ajutam la abolirea acestei… sclavii, pana la urma.

Motto: “Chiar si cel mai lung zid, incepe cu prima caramida.”

Va urma

Despre schimbari benefice

Se spune ca la fiecare 7 ani,  in viata unui om are loc o schimbare majora. Cel putin la mine, e mai mult decat verificat, pentru ca pana acum, la 7, 14 respectiv 21 de ani, mi s-a intamplat cate ceva. Insa intamplarea de la 21, tinde sa devina un sir de intamplari, si nu socante, sau neplacute, ci benefice.  Simt ca m-am schimbat in bine, ca am devenit mai constienta de atributiile si obligatiile mele, si desi pare o prostie, cred ca e vorba de casa in care stau. Poate ca ma lucreaza subconstientul, dar cred ca toate lucrurile care in urma cu doua luni imi pareau ciudate aici (influentele din cultura chineza) acum imi plac, si am convingerea ca au contribuit cumva la toate lucrurile frumoase care mi s-au intamplat in ultima vreme. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu fac reclama niciunei credinte, dar cred ca conteaza foarte mult sa iubesti lucrurile din jurul tau, sa accepti fiecare persoana, pentru ca schimbandu-ti psihicul in bine, nu faci decat sa te ajuti, schimbandu-ti pana la urma destinul. Think Positive!

Dexter

De ieri, a inceput pe ProTV cel mai interesant serial pe care l-am vazut de la… Nip/Tuck incoace. Insa e altfel. Am vazut prima serie, preluata de la americani si uploadata cu mare succes de baietii nostri pe diferite torente ( a se citi mi-am comandat dvd-uri pe e-bay) si m-a impresionat complexitatea serialului, ideea scenariului, modul in care ajungi sa tii cu Dexter, desi e criminal in serie.
Mi-a placut ca nu stiam la ce sa ma astept, ca, vorba francezului, it gave me the creeps. Pana la urma, Dexter nu este un personaj negativ, ci un soi de haiduc modern, de razbunator al mortilor nevinovate.
Nu tin sa cresc ratingul vreunei televiziuni, din partea mea putea sa il preia si Dan diaconescu, si in direct, si in reluare, dar e un “must see”. Enjoy it!

Sprayul meu de camera – madlena lui Proust

Acum cateva luni am intrat intr-un magazin de decoratiuni si am simtit un miros foarte dulce, la standul cu odorizante de camera. Evident ca erau cinspe feluri, si ca am stat cam o ora sa il deslusesc pe cel care imi atrasese atentia. L-am gasit, luat, dus acasa, folosit.
Bun, dar a ce mirosea? Eram chiar obsedata, il dadeam pe perdea sau in camera, in bagam nasul si imi veneau in cap franturi de amintiri legate de mirosul asta. Un copac inflorit, o sosea de la tara, casa bunicii mele. Tot nu faceam legatura. Apoi mi-am schimbat strategia. Cum intra cineva in casa, cum ii ceream parerea despre miros. Din moment ce nici nu eu stiam ce vreau, cum era sa stie cineva strain de lucrurile din copilaria mea?
Pe sticluta nu scria decat: anti-tabbac. Da, clar, eu si fumam de felul meu cand aveam 7 ani, si mai foloseam de-astea, sa nu ma prinda mama. Sooo, ce era? Si intr-o zi, ii vine si randul surorii mele sa fie supusa testului “mirositor”. Si imi zice: “Miroase asa, a ceva din copilaria noastra…”. In gandul meu: “Bravo, Einstein, de asta ma prinsesem si eu”.
Cateva minute mai tarziu, am avut o revelatie. Mirosea, si inca miroase, pentru ca tot imi place a…. bombonele “cip-cip”, din alea mici, de coliva. )

Momente din viata noastra…

Cea mai scurta perioada a vietii noastre este copilaria. Banuiesc ca majoritatea dintre noi, poate chiar toti, ne-am fi dorit sa fie cea mai lunga… Fara griji, probleme cotidiene, intrebari precum “ce o sa gatesc maine?”, “cand trebuie platita intretinerea?” etc.
Sa fii copil e senzational. Ai lumea aia a ta in care o camera se transforma in oras, cu case, magazine, locuitori, si in care buruienile din fata blocului devin brusc cele mai scumpe mirodenii… Doar si papusile trebuie sa manance bine, nu?
Un copil se bucura de o gumita cu abtibild, un om mare e foarte greu de multumit… Pentru ca pe masura ce avanseaza in varsta, pretentiile sale sunt tot mai mari. Un loc de munca mai bun, un salariu mai mare, facultati mai bune pentru copiii sai.
De-asta, desi imi pun intrebari precum cele de mai sus, imi place ca uneori sa trisez si sa redevin copil. Nu imi mai iese la fel de bine, poate sunt si ridicola din cauza varstei, dar daca in calea mea spre facultate gasesc un sotron scrijelit cu creta pe trotuar, ma joc… Si ăla e momentul meu de fericire. Imi place să fac baloane maaaari de gumă, să ma uit ore în şir pe Cartoon Network, chiar dacă nu mai e ce a fost odată. Şi încă îmi cumpăr jucării care îmi aduc aminte de cele pe care le aveam când eram mică.
Nu mi-am propus să întristez pe cineva, ci doar să amintesc că în fiecare din noi este un copil, mai nebun, mai puţin nebun, care ar vrea să fie băgat în seamă.